Afis Gala 2022

Gala Premiilor Bac-Fest

GALA PREMIILOR BAC-FEST

Aseară, în aula Universității „George Bacovia”, au fost decernate premiile acestei ediții Bac-Fest. Juriul (Bianca Cernat, Florina Pîrjol, Radu Vancu, Alex Goldiș și Bogdan Crețu) a decis astfel:
  • Premiul Național George Bacovia – Mariana Codruţ
  • Premiul pentru cartea de poezie (2021) – Simona Popescu
  • Premiul pentru cartea de critică a poeziei (2021) – Cosmin Ciotloș
  • Premiul pentru debut poetic -Alexandra Pâzgu

Gala premiilor s-a încheiat cu un minunat concert de muzică tradițională românească susținut de trupa 3 Parale (Florin Iordan).

Afis Promo 2022 FB Program 05

PROGRAMUL BAC-FEST 2022

Programul cuprinde 4 expoziții (artă plastică, fotografie, caricatură și manuscrise), 4 lansări de carte, 1 colocviu dedicat romanului, premiile revistei Ateneu, Gala Festivalului Bacovia, 2 spectacole de teatru, 1 conferință despre Bacovia, 1 lectură publică de poezie, 1 dialog despre poezie și 2 concerte extraordinare (muzică veche, respectiv tango, fado & operă).
Un festival realizat cu sprijinul financiar oferit de Consiliul Județean Bacău. Mulțumiri tuturor partenerilor, sponsorilor și prietenilor bibliotecii!
Vă așteptăm cu drag! Intrarea este liberă!
Afis Bacfest FB v2

NOMINALIZĂRILE BAC-FEST 2022

Peste exact două săptămâni, va începe o nouă ediție Bac-Fest. Festivalul National George Bacovia, manifestare ce continuă tradiția Festivalului George Bacovia, început în 1971.
Vor fi 4 zile cu evenimente diverse, incluzând dezbateri, conferințe, dialoguri, lansări de carte, lecturi publice, vernisaje, spectacole de teatru, muzică, dans și, firește, Gala Premiilor Bac-Fest.
Până la anunțarea programului final, vă prezentăm nominalizările juriului (Bianca Cernat, Florina Pirjol, Radu Vancu, Alex Goldiș și Bogdan Crețu):
PREMIUL NAȚIONAL „GEORGE BACOVIA”
Constantin Abăluță
Mircea Cărtărescu
Mariana Codruț
Șerban Foarță
Gabriela Melinescu
Ion Mureșan
Marta Petreu
Ioan Es. Pop
Octavian Soviany
CARTEA DE POEZIE (2021)
Svetlana Cârstean
Claudiu Komartin
Ștefania Mihalache
Florentin Popa
Simona Popescu
DEBUT POETIC (2021)
Ramona Boldizsar
Elena Boldor
Rareș Călugăr
Valeriu A. Cuc
Adelina Pascale
Alexandra Pâzgu
Cătălina Stanislav
Ileana Negrea
CRITICA POEZIEI (2021)
Mircea Bârsilă
Cosmin Ciotloș
Al. Cistelecan
Nicolae Coande
Mihai Iovănel
Marta Petreu
Afis Juriu v3

JURIUL BAC-FEST 2022

Ei sunt inimile Bac-Fest, fără de care acest festival nu ar putea exista. Le mulțumim pentru că ne sunt alături și abia așteptăm nominalizările pentru ediția de anul acesta.
BIANCA BURȚA-CERNAT
Cercetător științific la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, Bianca Cernat este una dintre vocile cele mai puternice din critica actuală, distingându-se prin opiniile tranșante și solid argumentate, dar și prin luările de poziție lucide și pertinente, care i-au adus o binemeritată recunoaștere în lumea academică și literară.
BOGDAN CREȚU
Profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Bogdan Crețu este o prezență puternică în peisajul literaturii actuale, unde s-a impus printr-un spirit critic autentic, înveșmântat într-un discurs sprințar și spumos, pe care îl regăsim, mai nou, în cărțile sale de ficțiune.
ALEX GOLDIȘ
Lector la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și cercetător științific la Institutul „Sextil Pușcariu” al Academiei Române, Alex Goldiș îmbină, ca nimeni altul, preocupările pentru studiul teoriei literare cu excelenta cunoaștere, la firul ierbii, a literaturii contemporane, căreia i s-a consacrat de ani buni, ceea ce face din el unul dintre cei mai autorizați critici de astăzi.
FLORINA PÎRJOL
Deși se autodefinește, cu umor, drept „critic literar amator”, Florina Pîrjol este o prezență constantă și puternică în presa culturală actuală, unde s-a remarcat prin luările de poziție curajoase și prin verdictele sigure, care îmbină sensibilitatea și intransigența.
RADU VANCU
Conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și director al excelentei reviste „Transilvania”, invitat la numeroase festivaluri naționale și internaționale, Radu Vancu este poet, prozator, traducător și eseist, cunoscând, din interior și din exterior, dinamica poeziei contemporane, pe care o scrie și despre care scrie, cu talent și cu pasiune.
Afis Promo 2019 FB Gala

Gala Premiilor Bac-Fest 2019

Cu unii dintre cei mai importanți scriitori din literatura română contemporană ne întâlnim vineri, 13 septembrie, ora 19.00, la Teatrul Bacovia, unde vor fi decernate premiile Festivalului: Premiul Național „George Bacovia”, Premiul pentru cartea de poezie, Premiul pentru critica de poezie, Premiul pentru debut poetic și un premiu special. Evenimentul va fi urmat de un concert extraordinar susținut de trupa „Trei parale”, „Bazar. Cântări din veacul al XIX-lea”. Vă așteptăm cu drag. Intrarea liberă.
V01

VINO ALĂTURI DE NOI! FII VOLUNTAR BACOVIA!

VOLUNTARII BACOVIA

Bac-Fest se hrănește (și) din energia&entuziasmul tinerilor, care au știut să fie mereu alături de evenimentele faine ale orașului (Federația Tinerilor din Bacău). Ei au dat, de fiecare dată, culoare festivalului, dându-ne încrederea că putem face lucruri frumoase cu și pentru Bacău.
Te așteptăm și anul acesta să fii voluntar Bac-Fest. Scrie-ne un e-mail cu numele și numărul tău de telefon pe adresa bjbacau@gmail.com și vino alături de noi să dăm viață Festivalului Bacovia!

 

Afis Autobuz Bacovia 2019

Autobuzul Bacovia

Vi-l imaginați pe Bacovia într-o caleașcă din povești sau într-o limuzină modernă? Nici noi! Pașii l-au purtat, în copilărie și adolescență, spre parcul solitar sau spre gară și abator, în lungi plimbări singuratice. Când a călătorit, a făcut-o cu căruța, cu trenul și, în București, cu automobilul. Nu știm dacă va fi mers vreodată cu autobuzul. Probabil că nu… Însă ce poate fi mai bacovian decât o călătorie cu prozaicul autobuz? Pentru un poet deprins cu mulțimea anonimă și cu cartierele democratice, autobuzul este probabil cel mai nimerit mijloc de transport, căci corespunde modului său de a percepe lumea în mișcare. Fiți, așadar, cu ochii pe autobuzul Bacovia! Și anul acesta puteți călători gratuit, duminică, 15 septembrie, având, în loc de bilet sau abonament, un volum de Bacovia. Le mulțumim prietenilor de la Transport Public SA (Nicoleta Timaru Morti), care pun în mișcare Festivalul Bacovia.
Afis Promo 2019 FB Program v17

BAC-FEST 2019. PROGRAMUL OFICIAL


Peste exact o săptămână debutează o nouă ediție a Festivalului Național George Bacovia. Bac-Fest 2019, care aduce în Bacău, vreme de 4 zile, nume importante din lumea literară și artistică românească: academicieni, universitari, scriitori, artiști etc., uniți prin admirația pentru Bacovia. Vor fi evenimente diverse: 2 vernisaje, 1 dezbatere, 2 lansări de carte, 1 conferință, 1 film documentar, 1 seară de gală, 5 concerte, 2 spectacole de teatru și 1 lectură de poezie. Plus alte câteva surprize.

Distribuția Bac-Fest 2019:
FINANȚATOR: Consiliul Judetean Bacau
ORGANIZATOR: Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău
INVITAȚI:
Matéi Visniec, Ileana Mălăncioiu, George Mihăiță, Nichita Danilov, Emilian Galaicu-Paun, Alexandru Cistelecan, Mina Decu, Vasile Leac, Andreea Rasuceanu, Ion Tudor Iovian, Ovidiu Genaru, Bianca Cernat, Paul Cernat, Alex Goldiș, Bogdan Crețu, RaduVancu, Constantin Călin, Alui Gheorghe, Carmen Veronica Steiciuc, Emil Nicolae-Nadler, Adrian G. Romila, Constantin Ciosu, Dan Petrușcă, Violeta Savu, Mirela Bălan, Tincuţa Horonceanu Bernevic, Adrian Cretu,
Directia 5, trei parale, Psihotrop, Tapinarii, Age of Tomorrow
PARTENERI:
Municipiul Bacău
Teatrul Municipal Bacovia
Revista de cultură „Ateneu”
Editura Polirom
Humanitas
Institutul Polonez / Instytut Polski w Bukareszcie
Inspectoratul Școlar Județean Bacau
Arhivele Statului. Serviciul Județean Bacău
Complexul Muzeal Ion Borcea
Complexul Muzeal Iulian Antonescu
Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, România
Trupa Act Bacau
Asociația Patrimonium Bacoviensis
Asociația Ingenious Drama
Federația Tinerilor din Bacău
Libraria Vasile Alecsandri Bacau
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, filiala Bacău
S.C. Transport Public Bacău
S.C. Cotnari SA
Elitemob
PARTENERI MEDIA
Radio România Actualități
TVR Iași
Radio Iași (Adina Suhan)
Radio Trinitas
Observator cultural
Desteptarea de Bacau
Jurnalul de Bacau
EUROTV Bacău
TELE 1 Bacău
Mesagerul FM

Mulțumim tuturor prietenilor care fac posibil BAC-FEST și vă așteptăm, în perioada 12-15 septembrie, la 4 zile de festival. Intrarea este liberă la toate evenimentele.
Pentru Bacovia. Pentru Bacău.

Lansare Romila

Cărțile Bac-Fest: Apocalipsis

Cu Adrian G. Romila și cu cel mai recent roman al său, „Apocalipsis”, ne întâlnim sâmbătă, 14 septembrie, la Casa Bacovia, la o lansare de carte unde vor vorbi, alături de autor, Radu Vancu și Adrian Jicu. Cu „Apocalipsis” ne găsim într-un scenariu narativ în care se întâlnesc elemente complementare, subsumate problematicii Răului. Ele pleacă de la o reconstituire istorică pentru a sfârși, cât se poate de postmodern, în domeniul gaming-ului, unde Apocalipsis este definit/promovat drept „joc, călătorie, enciclopedie și narațiune captivantă.” Nu altceva este romanul lui Adrian G. Romila, amestec de istorie, teologie și filosofie, profeție și îndreptar etic, parabolă și distopie.
Afis Promo 2019 FB Gradina v5

Grădina cu poeți

Bac-Fest este, în primul rând, despre Poezie. Despre formidabila poezie bacoviană, atât de profundă&hipnotică, încât a influențat, în varii moduri, mai toate generațiile ulterioare. În grădina Casei Bacovia vor citi, din creația proprie, poeți de vârste și sensibilități diferite, uniți însă prin admirația pentru poetul băcăuan: Ileana Mălăncioiu, Matei Vișniec, Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Emilian Galaicu-Păun, Dan Sociu, V. Leac, Ion Tudor Iovian, Mina Decu, Radu Vancu, Adrian Alui Gheorghe, Emil Nicolae, Carmen Steiciuc, Violeta Savu, Dan Petrușcă, Tincuța Bernevic, Mirela Bălan și Adrian Crețu.